Din observațiile mele, românii au o dificultate între a face diferența dintre bogăție și prosperitate, extinzând adesea și spre prosperitate aversiunea pe care o au față de bogăție.
Iar când spun asta, mă bazez pe câteva elemente:
• istoric vorbind, cei mai bogați locuitori ai României nu au fost localnici, ci administratorii și coloniștii aduși aici de diferitele state ce ne-au cucerit și ocupat teritoriul, față de care românii au avut mereu aversiune;
• până în urmă cu 60-70 de ani, majoritatea românilor s-au luptat toată viața cu sărăcia, astfel că untul, mezelul și apa caldă li se părea a fi deja bogăție;
• prezența pe piață a unor produse și servicii considerate anterior ca fiind de lux (de la cele mai scumpe branduri de haine sau telefoane, până la cele mai exclusiviste mărci de automobile) este considerată mai degrabă o nouă formă de colonizare, decât reflectarea creșterii veniturilor românilor.
Rezultatul este că atunci când un cercetător suedez, Olof Gränström, a spus într-o conferință că din anul 2021 România face parte din grupul celor mai bogate țări din lume, publicul a început să râdă, ca la o glumă bună.
Dacă ne este greu să ne dăm seama și să apreciem prosperitatea pe care avem, ne va fi imposibil să ajungem la bogăție.
Așa că hai să facem puțină ordine în idei, ca să putem înțelege cele două concepte.
Dreptul la prosperitate
Prosperitatea este un drept din naștere, pe care societatea tinde să ni-l îngrădească și condiționeze, cu toate că dreptul la un „trai decent” este garantat prin Constituție (articolul 47). Această exprimare este însă una extrem de vagă, pentru unii ea însemnând „pâinea cea de toate zilele”, pentru alții șampania, iahtul și meciurile de golf.
Tot Constituția prevede la art. 45 dreptul ca din activitatea și creativitatea noastră să obținem tot ceea ce avem nevoie pentru a trăi fără grija zilei de mâine, atât noi, cât și cei dragi.
Acest drept esențial, la o viață îmbelșugată și echilibrată, nu are de ce să fie condiționat de:
• eforturi excesive,
• renunțări pline de frustrare,
• compromisuri jenante sau
• alte lucruri stresante,
cu toate că, în realitate, foarte adesea exact așa stau lucrurile.
Așa cum acum România este cea mai săracă dintre țările bogate, și în societate există și vor exista persoane care au și pot mai mult decât media, iar altele mai puțin.
Prosperitatea reprezintă stilul și nivelul de viață al persoanelor cu venituri medii care s-a eliberat de povara lipsurilor materiale, dar nu dețin (încă) o avere consistentă.
Tocmai de aceea, prosperitatea nu înseamnă risipă, nici acumulare masivă, doar pentru ca eu să am destul, chiar dacă alții nu au, ci reprezintă un flux, un schimb continuu de produse și servicii, ce seamănă cu circulația sângelui prin corp.
Este motivul pentru care sănătatea unei economii dezvoltate este indicată de procentul din populație ce formează clasa mijlocie.
Asumarea prosperității demonstrează:
• recunoașterea și respectarea valorilor esențiale,
• echilibrul dintre timpul alocat vieții personale și celei profesionale,
• armonia dintre atenția și energia consumate în exterior și cele îndreptate spre propriul corp, suflet și spirit.
Aprecierea și recunoștința – semnalele prosperității
Cei care au crescut sau trăit în lipsuri au nevoie de o perioadă de timp până când se conving că au ieșit din greu și o pot lua mai ușor.
La începutul anilor 2000, dacă participai la un eveniment unde se servea bufet suedez, era esențial să te așezi din timp la coadă pentru a prinde puțin somon sau piept de rață. Acum, cam jumătate din preparate rămân pe tăvi, iar timpul consumat anterior pentru a te lupta să-ți umpli farfuria este acum folosit pentru a savura puținul pe care singur/ă ai decis că este suficient.
Nu cantitatea de produse de la bufetul suedez a crescut, ci calitatea celor care se servesc singuri de acolo.
Acest exemplu poate fi extins și în privința altor elemente ce țin de stilul de viață. Și sunt convins că îmi dai dreptate când spun că:
echilibrul interior, cumpătarea și atenția față de nevoile, preferințele sau sensibilitățile altora sunt cel mai bun semn de prosperitate.
Acest tip de atitudine era considerat a indica bunul-simț sau politețea, asociate mai degrabă cu nivelul de educație, decât cu cel de venituri. De fapt, când se răspândește într-o societate, această atitudine generează bunăstare, cooperare și respect reciproc.
Prosperitatea generează un cerc virtuos, atât la nivel personal, cât și familial și social, prin cultivarea aprecierii și recunoștinței pentru ceea ce avem deja, în locul goanei pentru a obține ceea ce ne lipsește.
Și dacă ne aducem aminte de regula grădinarului: „Spre ce ne îndreptăm atenția și emoțiile ajunge să crească și să se dezvolte în viața noastră”, înțelegem foarte ușor natura și esența acestui cerc virtuos.
Bogăția se obține prin acumulare
Țările bogate au în comun o caracteristică: continuitatea garantării dreptului la proprietate și a celui de moștenire. Astfel se creează premisele ca prin contribuția fiecărei noi generații să sporească averea (posesiile) unei familii, până la momentul în care veniturile pasive generate de avere depășesc semnificativ nevoile unei întregi generații.
Bogăția înseamnă că nu doar o persoană, ci și toate rudele ale care depind material de aceasta, pot să nu mai muncească, ci să trăiască pe seama veniturilor pasive.
Un calcul simplu, pornit de la evaluarea Institutului Național de Statistică referitoare la faptul că o familie cu doi copii are nevoie (la nivelul lunii septembrie 2023) de circa 10.000 lei/lună pentru un „trai decent”, indică faptul că:
pragul bogăției în România este acum la 2 milioane lei / 500.000 EURO investiți într-un instrument financiar sau într-o afacere cu randament/profit anual de 6%.
Și pentru că românilor le plac investițiile imobiliare, asta poate însemna să dețină 8 apartamente de 2 camere, pe care să le închirieze cu 300 EURO/lună fiecare (am adăugat deja impozitul pe venit și CAS-ul).
Pentru a ajunge să aibă un astfel de portofoliu cei doi soți au nevoie de o combinație de moșteniri, venituri peste medie și disciplină în relația cu banii care, în 6 – 15 ani le poate asigura independența financiară.
Iar cei doi copii vor primi, la moartea părinților, jumătate din patrimoniul care, la fel de bine chibzuit, poate fi adus de fiecare dintre ei la nivelul necesar pentru a-și asigura independența financiară. Și știi ceva? Copiii vor avea nevoie de doar jumătate din timpul investit de părinți, dacă vor avea venituri și cheltuieli similare cu ale acestora!
Zicala „Banul la ban trage” ilustrează exact această accelerare a acumulării averii de la o generație la alta.
Jaful și bogăția
Există și câteva situații care fac excepție de la modelul descris mai sus:
• pierderea averii prin cataclisme („voința Domnului”, cum zic englezii), război sau jaf,
• naționalizarea sau confiscarea de către autorități (considerată de mulți tot o formă de jaf „legalizat”),
• cheltuirea întregii moșteniri de către descendenți (care, astfel, își jefuiesc strămoșii),
• risipirea datorită numărului mare de copii (frecventă în familiile de țărani români de până în 1950),
• trecerea în proprietatea altor familii, a Statului sau a unor instituții, în cazul familiilor fără urmași.
În România, istoric vorbind, aceste excepții au reprezentat mai degrabă regula! Iar efectul a fost că, la nivelul inconștientului colectiv,
românii se feresc de bogăție, chiar dacă visează la ea.
Din păcate, jaful este organic legat de bogăție, reprezentând partea sa de umbră. Așa cum o monedă are două fețe, la fel și bogăția are două modalități de dobândire: acumularea sau jefuirea.
Cu cât o avere este mai mare, cu atât este mai expusă mai mult riscului de a fi jefuită.
Iar de aici până la a gândi că „mai bine sărac, căci dorm liniștit, decât bogat și putând să închid doar un ochi de grija averii” nu este decât un pas, pe care mulți români îl fac fără să-și dea seama.
Ieșirea din această capcană se poate face gândind trans-generațional, adică dându-ne voie să acumulăm avere nu pentru noi, ci pentru copiii, nepoții și strănepoții noștri. Ți-aduci aminte de replica lui Ștefan cel Mare, referitoare la Moldova care nu este a lui, ci a urmașilor și a urmașilor urmașilor săi?
Ei bine, fiecare familie are o astfel de „Moldovă”, pe care o administrăm cât putem de bine pentru a o transmite din generație în generație.
Este timpul ca „săraca Țară bogată” să aibă, în sfârșit, și bogați autentici, alături de foarte mulți oameni prosperi.
Măcar pentru ca să nu mai râdem de propriul potențial de prosperitate!
Depinde de tine ce-ți activezi:
• mândria de a trăi cu resurse limitate, cu grija zilei de mâine,
• liniștea interioară a prosperității, cu firescul unei vieți normale,
• viziunea bogăției, cu tensiunea interioară și conflictele exterioare pe care le atrage ea.
De această alegere va depinde, în mod esențial, nu doar viața ta, ci și cea a copiilor tăi (dacă îi ai)!
