fiindcă nimeni nu l-a putut defini cu adevărat.
Realitate: Fiecare autor de cărți sau articole de referință despre coaching și-a făcut un titlu de glorie din a oferi propria definiție a coachingului, din dorința de a contribui la cunoașterea lui sau cu speranța ca propria definiție să fie cea care devine unanim recunoscută. Chiar și asociațiile profesionale de referință, precum ICF, IAC, ICI, EMCC, propun definiții diferite ale coachingului și cer membrilor să adere la ele.
În plus, din nevoia de a-și găsi un loc pe harta (deja aglomerată) a profesiilor de sprijin, coachingul a fost foarte mult definit în antiteză cu alte profesii, precum psihoterapia, consilierea, trainingul, mentoringul, dezvoltarea spirituală. De aceea, s-a scris de 10-15 ori mai mult ce NU ESTE coachingul, decât ce ESTE el.
Acest lucru poate crea confuzie, mai ales dacă în baza definiției încep să se facă judecăți de valoare, ori să se includă și excludă persoane din corpul profesional al coachilor. Astfel că mitul conține o bună doză de adevăr.
Dar simpla dificultate de a defini ceva și altfel decât prin genul proxim și diferența specifică, nu îi neagă existența. Noțiuni precum conștiință, energie, personalitate, frumusețe, leadership etc. sunt folosite curent și corespund unor experiențe subiective distincte. Dar dacă începem să căutăm definiții, constatăm că nu există unanimitate în privința naturii și caracterisiticilor lor. Și totuși, acest lucru nu le neagă existența, pentru că majoritatea oamenilor le pot identifica efectele.
Același lucru este valabil și în cazul coachingului, ale cărui efecte sunt simțite de cum se stabilește relația de tip special ce stă la baza sa. Iar apoi, efectele de tip optimizare, dezvoltare, schimbare, transformare, evoluție devin atât de evidente, încât sunt observate și de cei care nu le cunosc originea, ci doar constată diferențele față de situația inițială.
Aderarea la o definiție anume a coachingului permite profesioniștilor să se definească și să se diferențieze, să gestioneze în mod realist așteptările clienților, să încheie contracte realizabile, dar nu înlocuiește procesul de coaching. Când acumulează suficientă experiență, unui client îi este foarte ușor să spună când experiența sa este de tip „coaching” și când nu, indiferent de tehnicile folosite sau de fundamentul filosofic al coachului.
Concluzie: Astfel că putem spune că deși nu este definit unitar, coachingul este trăit similar de către clienți, iar efectele sale îl fac foarte ușor de identificat chiar și pentru cei care doar observă schimbările.
