fbpx

Unde începe și când se termină motivarea?

motivare

Pentru unii manageri, această întrebare are o atracție magnetică, deoarece tresar plini de speranță de cum văd un articol, o carte ori un seminar care promit să le releve în sfârșit „marile secrete” ale motivării angajaților. Însă pentru mulți alții motivarea nu este decât un subiect pe seama căruia se bate prea multă monedă, deoarece „practică demonstrează că nu-i poți motiva pe alții”. Iluzii, secrete, frustrări, soluții – să descoperim în ce fel se pot combina pentru a vă ușura activitatea de manager.

Indiferent dacă crede sau nu în capacitatea sa de a-și motiva oamenii, orice manager se confruntă cu o realitate: nevoia de a concentra, de-a lungul programului de muncă, energia, atenția, creativitatea, autocontrolul și responsabilitatea fiecărui angajat. Acesteia i se adăugă obligația de a găsi mijloace prin care să se asigure că toți angajații comunica și cooperează cu colegii, clienții, furnizorii, colaboratorii, de o manieră care să corespundă obiectivelor companiei. Din ce în ce mai mult, tot managerii trebuie să rezolve probleme de genul loialității angajaților, dezvoltării lor personale și profesionale, reținerii talentelor, menținerii echilibrului dintre muncă și viața personală. Or, toate aceste aspecte au un element comun: depind de motivație, de disponibilitatea angajaților de a se implica cu adevărat în activitatea firmei.

Motivarea este o stare de spirit, este un element psihologic ce face legătura între aspectele raționale, emoționale și corporale ale persoanei. De aceea, este profund individuală, raporturile dintre elementele menționate fiind foarte diferite. Ceea ce este motivant pentru un angajat, poate fi demotivant pentru altul – situație care complica destul de mult sarcina managerului. Mai mult, pentru aceeași persoană parametrii precum salariul, condițiile de muncă, relațiile cu colegii și superiorii pot fi motivante la un moment dat și demotivante câteva luni mai târziu, fără ca ei să se fi modificat semnificativ.

Motivarea este un proces, nu un obiectiv

Este important pentru un manager să înțeleagă că își desfășoară activitatea în centrul unui ciclon, că nu doar piață, ci și compania pe care o conduce suferă un proces continuu de schimbare, la nivelul resursei umane. În viața angajaților se produc schimbări ale ierarhiei valorilor, ce se reflectă în schimbări ale ordinii de priorități, iar apoi le afectează performanțele și așteptările de la companie.

Exemplul cel mai simplu este cel al unei excelente colaboratoare, care o vreme își confunda viața cu cea a companiei și facilitează dezvoltarea acesteia. Numai că la un moment dat, realizează că a ajuns la o anumită vârstă și trebuie să ia o decizie legată de faptul că încă nu are copii. Și în câteva luni, managerul sau descoperă că graviditatea nu-i mai permite să se implice la fel de mult că mai înainte și, puțin după aceea, afla că aceasta colaboratoare importanță va lipsi în următorii trei ani. Mai mult de jumătate din companii nici nu mai există după trei ani!

Un alt exemplu este cel al angajatului tânăr care consideră că a prins pe Dumnezeu de un picior atunci când se trezește cu mașina, telefon și cheltuieli de protocol suportate de companie. Se implică, reușește, se dezvoltă profesional și, la un moment dat, fără prea multe explicații, își dă demisia și este angajat de o firmă concurenta, pe un post similar, cu un salariu și cu beneficii relativ similare. Ce a făcut diferența? Uneori nerecunoașterea de către fostul șef a unui succes, alteori marca diferită a automobilului de serviciu, sau cât de bine s-a simțit printre noii colegi în timpul unui seminar la care a participat.

De aceea, managerii trebuie să vegheze continuu la menținerea unei atmosfere plăcute, pozitive, care să-i determine pe angajați să se automotiveze, să vină cu plăcere la serviciu zi de zi. Este mai mult decât nevoia de a cultiva relații la nivel personal cu colaboratorii, pentru a-i putea motiva. Oamenii se schimba atunci când:

  • • sunt supuși la stresuri excesive, profesionale sau relaționale,
  • • li se cere în mod constant să lucreze peste program (chiar dacă sunt plătiți pentru asta),
  • • sunt ținta unor tentații lansate de concurență,
  • • au impresia existenței unor nedreptăți care îi afectează,
  • • li se modifică parametrii ce stabilesc echilibrul muncă-viață personală.

Pentru a ține sub control asemenea schimbări la nivel motivațional, este necesar implementarea în companie a mai multor sisteme și structuri de comunicare și management, care vă vor ajute să aveți informații în timp real și vă vor permite distribuirea în mod egal a atenției asupra tuturor subordonaților direcți. Dar asupra lor vom reveni în ultima parte a articolului.

Începeți prin a vă automotiva

Cel mai bun mijloc de creare și menținere a atmosferei de lucru propice este că dvs., în calitate de lider, să fiți un exemplu pentru cei din jur. Interesul, dedicația, pasiunea pe care le manifestați față de activitatea de zi cu zi transmit extrem de convingător colaboratorilor dvs. mesajul „Asta aștept și de la voi”. Capacitatea echipei de a trece peste dificultăți, întârzieri, eșecuri depinde într-o măsură covârșitoare de propria dvs. abilitate de a le transforma în provocări și oportunități.

Pentru a reuși aceste lucruri, trebuie să identificați proprii dvs. motivatori. O puteți face răspunzând la întrebarea: „Ce anume este mai important în activitatea dvs.?”. Încadrați răspunsurile (pot fi între 1 și 3) în una dintre categoriile următoare:

  • • poziția – faptul că sunteți manager și vi se recunoaște un anumit rang pe scara ierarhică și/sau socială,
  • • oamenii – faptul că stabiliți și întrețineți relațiile cu și dintre ei,
  • • activitățile – ceea ce puteți face doar în calitate de manager (elaborare de strategii, coordonarea activității, exprimarea puterii etc.),
  • • cunoștințele – ceea ce puteți învăța și informațiile pe care le puteți prelucra la acest nivel,
  • • posesiile – lucrurile pe care le obțineți/aveți datorită acestui rang (birou, loc de parcare, o anumită mașina de serviciu etc.).

La sfârșitul fiecărei zile de lucru, evaluați-o din propria perspectivă, ca să stabiliți în ce măsură a fost satisfăcătoare în raport cu categoriile importante pentru dvs. Iar la începutul zilei de lucru următoare, prevedeți câteva modalități prin care să vă asigurați doză de satisfacție de acel tip. Astfel, veți avea mereu „combustibil emoțional” care să vă întrețină motivarea.

Desigur, din când în când faceți evaluarea, pentru a descoperi dacă nu cumva ordinea de priorități s-a schimbat și este cazul să vă redefiniți propriile surse de motivare.

Automotivați-vă să-i motivați pe ceilalți

Unul dintre „secretele” motivării este faptul că reprezintă rezultanta acțiunii a două categorii de factori cu acțiuni contrare:
motivatorii și demotivatorii.

Dacă în capitolul anterior v-am oferit o modalitate de identificare și optimizare a propriilor motivatori, este important să vă indicăm și modalitățile prin care puteți reduce efectul demotivatorilor asupra dvs. Dar mai întâi trebuie să-i descoperiți. Răspundeți la întrebările următoare atunci când vă puteți concentra asupra dvs., fără a fi perturbat/a de sarcini, telefoane, urgente:

  • • Ce credeți cu adevărat despre munca dvs.?
  • • Ce credeți despre cei pentru care lucrați?
  • • Ce credeți despre cei pe care îi conduceți?
  • • Ce cred cei pe care îi conduceți despre munca lor?
  • • Ce cred cei pe care îi conduceți despre echipa dvs.?
  • • În ce fel vă afectează emoțional răspunsurile la întrebările anterioare?

Alegeți răspunsurile care au o încărcătură emoțională negativă. Ele va indica demotivatorii specifici, pe care îi puteți rezolva prin training, coaching sau mentoring. Pe măsură ce îi veți depăși, veți fi din ce în ce mai eficient/a în interacțiunea cu ceilalți.

Transmiteți celor din jur starea dvs. de motivare

Înțelepciunea populară spune că „ziua bună se cunoaște de dimineață”, iar acest lucru poate fi utilizat în favoarea capacității dvs. de motivare. Creați-vă un mic ritual al fiecărei dimineți, care să vă inducă o stare de spirit pozitivă, constructivă, cu care să vă faceți intrarea la serviciu:

  1. Luați toate măsurile necesare pentru a vă asigura că în fiecare dimineață vă treziți odihnit/a din punct de vedere fizic și intelectual.
  2. Savurați-vă micul dejun, care să conțină atât surse de energie (glucide), cât și vitamine (sucuri de fructe).
  3. Faceți un scurt exercițiu fizic, fie și numai să mergeți să vă cumpărați pâine sau ziar, ori să scoateți câinele la plimbare.
  4. Alegeți-vă hainele pe care le considerați comode, plăcute și atractive.
  5. Pe drumul spre serviciu, ascultați muzica, înregistrarea unei conferințe sau a unor sugestii pozitive astfel încât să puteți lăsa la o parte gândurile legate de sarcinile de serviciu.
  6. În fiecare dimineață faceți ceva care să vă producă o plăcere reală, înainte de a ajunge la serviciu.

În acest fel, atunci când veți intra pe ușă, vă va fi ușor să aveți o atitudine destinsă care să inspire încredere în sine și optimism – alte două ingrediente „secrete” ale bunilor motivatori. Și veți putea menține întreaga zi atmosfera propice cooperării, comunicării și obținerii de rezultate.

Este esențial să înțelegeți că ceea ce vă motivează și binedispune pe dvs. este extrem de specific, putând avea efecte contrare la unii colaboratori. Seria de clipuri publicitare difuzate în prezent, în care șeful face „glumițe”, spre disperarea celor din echipa sa, este extrem de relevanță în acest sens. Ceea ce aveți de făcut este mai degrabă să exprimați această stare și să-i lăsați pe cei din jur să o preia în maniera proprie.

Sprijiniți-i pe ceilalți să se automotiveze

În acest sens, este esențial să știți exact ce anume așteptați de la fiecare subordonat în parte și să le transmiteți frecvent feedbackul care să le permită să-și ajusteze acțiunile. Pentru aceasta, țineți cont de rezultatele unui sondaj Gallup, realizat la nivel mondial, ce a relevat care sunt așteptările angajaților de la manageri:- să-i facă să simtă că au grijă de ei,– să le ofere un feedback onest și constructiv cel puțin o dată pe săptămână,- să aibă convingerea că la nivelul companiei există preocupare pentru a li se asigura atât stabilitatea slujbei, cât și posibilitatea de dezvoltare profesională.

Cele trei elemente asigura peste două treimi din gradul de motivare a angajaților, diferența fiind dată de elemente specifice și individuale. Este evident că fiecare dintre ele reprezintă un proces, fiind constituite din elemente mărunte, cotidiene, ce se acumulează și creează angajaților o percepție favorabilă despre locul de muncă și relația cu managerul – baza automotivarii și implicării. Aceste trei direcții de acțiune reprezintă ansamblul de structuri de comunicare și management despre care vorbeam anterior, care vă permit să aveți informații în timp real și să vă motivați eficient toți subordonații direcți.

Unde se termină motivarea?

Un proverb englez spune „găsește-ți o slujbă de care să îți placă și nu vei mai munci toată viața”. Aplicând setul de soluții sugerate, veți descoperi că vă place „munca de motivare”, astfel că probabil nu o veți mai „face”, însă rezultatele sale vor fi mult mai consistente și convingătoare decât până acum.

Leave A Comment

0
    0
    Coșul tău
    Coșul este golRevenire la magazin