Scapă de Bagajul Emoțional cu Daniel Bichiș, Psihologul Banilor

Scapă de Bagajul Emoțional Financiar

  • 08.04.2024
  • by
  • No Comments

Te-ai întrebat vreodată de ce relația ta cu banii este atât de complicată? Mulți dintre cei care vin la sesiunile 1-la-1 cu mine sunt motivați de dorința de a scăpa de bagajul emoțional legat de bani și avere. După întâlnirile noastre, pleacă eliberați de povara emoțiilor dificile precum anxietatea, depresia, frustrarea sau dezgustul asociate cu banii în viața de zi cu zi.

Adesea, familia și prietenii ne confirmă că și ei trăiesc aceleași emoții și dificultăți financiare. Astfel, aceste sentimente ajung să pară „normale”. Ca rezultat, nici măcar nu mai observăm impactul lor negativ asupra vieții noastre.

Dacă și tu crezi că relația cu banii „trebuie” să fie dificilă, frustrantă și plină de probleme, vreau să-ți spun un adevăr eliberator:

Ai mereu puterea să alegi ce tip de emoții experimentezi în relația cu banii. Poți scăpa oricând de această povară emoțională.

 

Cum apare bagajul emoțional?

Imaginează-ți că trăiești purtând un rucsac magic în care depozitezi toate emoțiile generate de experiențele financiare neplăcute:

  • oportunități ratate – pui în rucsac frustrare,
  • neîncredere în viitor – mai adaugi puțină frică,
  • resemnare și ignorarea alternativelor – pentru o rezervă de tristețe,
  • procrastinare și evitare – ca să ai și un pic de dezgust în rucsac.

Desigur, pentru că le arunci pur și simplu în bagajul emoțional, fără să le procesezi, aceste emoții încep să se amestece. Curând, te trezești că porți cu tine și:

  • rușine – rezultată din combinația dintre frică și dezgust,
  • vinovăție – apărută prin amestecarea tristeții cu frica,
  • disperare – ivită din asocierea furiei cu tristețea.

Un meniu emoțional deloc apetisant, nu-i așa?

Este important să înțelegi că:

Emoțiile neasumate, care nu se exprimă prin acțiunile lor naturale, persistă în inconștient. De acolo, ele continuă să ne influențeze subtil trăirile și deciziile zilnice.

În acest fel, bagajul emoțional ne limitează opțiunile și perturbă atât relația cu banii, cât și alte aspecte ale vieții cotidiene.

 

Cum poți scăpa de povara emoțională?

Pentru a te ajuta, am creat o sesiune specială de imaginație ghidată pe care am publicat-o pe canalul YouTube Psihologul Banilor. Această experiență transformatoare te ajută să:

  • Te eliberezi de presiunea emoțiilor perturbatoare, într-un mod metaforic și blând, fără a fi nevoit să le confrunți direct.
  • Te reconectezi la sursa interioară de vindecare și armonizare, aducând lumină în zonele umbrite ale psihicului tău.
  • Activezi ușurința, determinarea și încrederea în tine ca suport emoțional pentru deciziile financiare, care sunt adesea complicate inutil de emoțiile negative.

Condensând în câteva zeci de minute experiența mea de peste 25 de ani în facilitarea dezvoltării personale, această sesiune oferă mai mult decât un simplu exercițiu de imaginație. Transformarea profundă a emoțiilor asociate cu banii îți permite să îți schimbi întregul mindset financiar. Astfel, încrederea, calmul și determinarea devin sursele tale constante de prosperitate.

Chiar dacă până acum nu ai realizat pe deplin efectul perturbator al emoțiilor asupra relației tale cu banii, te invit să investești 35 de minute în această experiență transformatoare. Vei descoperi efectul eliberator al eliminării acestor emoții și ușurința cu care îți poți optimiza mindsetul financiar, folosind doar puterea minții tale.

Este suficient să apeși pe imaginea de mai jos pentru a începe procesul de eliberare de emoțiile perturbatoare, regăsindu-ți calmul, ușurința și determinarea de a folosi banii pentru a-ți împlini aspirațiile cele mai autentice.

Scapă de Bagajul Emoțional, Imaginație Ghidată de Daniel Bichiș, Psihologul Banilor
Important!

Îți recomand să asculți această meditație ghidată de 2-3 ori pe săptămână, timp de 4-6 săptămâni. Astfel, vei stabiliza și amplifica efectele.

Fiind vorba despre o sesiune din seria TransforMind™, îți reamintesc un alt element important:

Aceasta nu este un podcast obișnuit. Este o sesiune de relaxare profundă, similară unui Power Nap, în care inconștientul îți reprogramează relația cu banii.

Așadar, dacă ai senzația că ai ațipit și nu-ți amintești multe detalii, este perfect normal. De fapt, ațipirea accelerează schimbarea de mindset financiar.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Efor
Privacy Overview

Acest website utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții precum recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe website-ul nostru și ajută echipa noastră să înțeleagă care secțiuni ale website-ului vi se par cele mai interesante și utile.