Scapă de Sindromul Impostorului cu Daniel Bichiș, Psihologul Banilor

Scapă de Sindromul Impostorului: Primește Banii Bine-Meritați

  • 13.05.2024
  • by
  • No Comments

Ai observat noua epidemie care bântuie printre antreprenorii și freelancerii români? Este vorba despre Sindromul Impostorului. Mai exact, acea senzație că nu meriți banii primiți de la clienți, deși oferi produse sau servicii excelente. Această senzație este alimentată de îndoială și de teama că te vei face de rușine.

 

Cum îți dai seama că este prezent și la tine?

Cel mai clar semn este că tendința de a pune prețuri sub media pieței, fără să-ți dai seama de ce. În realitate, în mintea ta există câteva convingeri limitatoare:

  • Crezi că altfel nu vei atrage clienți, pentru că nu ești destul de cunoscut/ă pe piață. Acest gând persistă chiar dacă activezi de mulți ani!
  • Te gândești că prețul mic te poate proteja de critici. Astfel, dacă cineva nu e mulțumit, te poți apăra cu replica: „Păi, ce voiai să-ți dau de banii ăștia?”
  • Simți mereu că mai ai multe de învățat și perfecționat, fără să-ți stabilești ținte clare sau un timp limitat pentru dezvoltarea profesională.

Iar astfel nu lași banii să vină la tine, cu toate că îi meriți pe deplin!

 

Cât te costă Sindromul Impostorului?

Cei afectați de această „boală” se confruntă cu mai multe probleme:

  • Au dificultăți financiare și abia se descurcă de la o lună la alta.
  • Atrag clienți dificili, care vor tot mai mult la prețuri tot mai mici.
  • Le este greu să demonstreze valoarea produselor sau serviciilor lor.
  • Primesc rar recomandări de la clienți.
  • Își pierd treptat încrederea în abilitățile lor profesionale.

Astfel se formează un cerc vicios:

scazi prețul → muncești mai mult pentru mai puțini bani → scazi prețul și mai mult → și o iei de la capăt.

Cred cu tărie că acest cerc vicios trebuie întrerupt cât mai repede! La nivel național, Sindromul Impostorului ne costă enorm și ne ține la coada Uniunii Europene.

 

Dar oare nu-mi voi pierde clienții?

Probabil te-ai convins deja că este urgent și important să depășești aceste bariere mentale. Doar așa vei permite banilor să vină la tine, recompensând valoarea muncii tale.

Studiile arată ceva interesant: prețul mare crește satisfacția clienților față de achiziții. Un preț premium le stimulează mândria și dorința de a recomanda produsul prietenilor.

Gândește-te la propria experiență:

  • Te-ai lăudat vreodată că ai cumpărat un produs ieftin, la limita termenului de valabilitate?
  • Ce părere ai despre cineva care caută mereu doar ce e mai ieftin?
  • Nu cumva produsele și serviciile ieftine te costă mai mult în final? Gândește-te la timp, sănătate și relații.

De aceea, ai tot dreptul să ceri un preț care reflectă abilitățile și experiența ta. Astfel, nu doar că vei câștiga mai bine, dar vei primi și respectul clienților tăi.

 

Cum pot să scap de Sindromul Impostorului?

Am creat o sesiune TransforMind™ bazată pe experiența mea de peste 25 de ani. Această tehnică te ajută să te eliberezi de îndoieli și neliniște când vine vorba de a cere un preț corect.

Fără efort din partea ta, pe fondul unei relaxări profunde, îți poți reconstrui imaginea de sine de profesionist/ă autentic/ă!

Nu este vorba de gândire pozitivă sau relaxare obișnuită. Este o sesiune de reconectare cu Sinele tău profund și de reconstruire a stimei de sine.

Prin această metodă:

  • Activezi Legea Reciprocității, fundamentală în viața economică.
  • Te eliberezi de îndoiala legată de valoarea muncii tale.
  • Asociezi cu calm și încredere solicitarea prețului bine-meritat.
  • Îți dezvolți abilitățile de prezentare a ofertei și gestionare a obiecțiilor despre preț.

Ce zici: merită să investești 44 de minute într-o experiență relaxantă și transformatoare? Aceasta este disponibilă gratuit pe canalul YouTube „Psihologul Banilor”.

Dacă răspunsul tău este DA, click pe imaginea de mai jos, ca să descoperi ce schimbări poate produce în viața ta asumarea valorii muncii tale.

Lasă Banii să Vină la Tine, Scapă de Sindromul Impostorului

Important!

Îți recomand să asculți această meditație ghidată de 2-3 ori pe săptămână, timp de 4-6 săptămâni. Astfel, vei stabiliza și amplifica efectele.

Fiind vorba despre o sesiune din seria TransforMind™, îți reamintesc un alt element important:

Aceasta nu este un podcast obișnuit. Este o sesiune de relaxare profundă, similară unui Power Nap, în care inconștientul îți reprogramează relația cu banii.

Așadar, dacă ai senzația că ai ațipit și nu-ți amintești multe detalii, este perfect normal. De fapt, ațipirea accelerează schimbarea de mindset financiar.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Daniel Bichiș
Privacy Overview

Acest website utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile din cookie-uri sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții precum recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe website-ul nostru și ajută echipa noastră să înțeleagă care secțiuni ale website-ului vi se par cele mai interesante și utile.