fiindcă este o profesie nereglementată.
Realitate: Afirmația a fost parțial corectă până în iulie 2014 când, în România, a fost adoptat primul Standard ocupațional care reglementează procesul de formare vocațională a coachilor profesioniști.
În prezent, pentru ca să se declare coach, o persoană trebuie să demonstreze că:
- • a urmat o formare în coaching de minim 180 ore, dintre care 60 ore teorie și 120 ore practică,
- • a realizat minim 60 de ore de practică cu clienți de coaching din afara grupului de formare,
- • s-a auto-observat și și-a evaluat rezultatele, astfel încât și-a îmbunătățit continuu performanțele.
În plus, pentru a putea urma un curs de coaching acreditat de ANC, trebuie să îndeplinească și alte condiții:
- • absolvirea unei facultăți și
- • obținerea diplomei de licență,
- • minim 3 ani de vechime în muncă sau în activitatea de voluntariat.
Și pentru a păstra echilibrul, chiar și formatorii în coaching se supun unor reguli suplimentare:
- • au absolvit, la rândul lor, formări specifice de coaching cu durată de minim 125 ore (cât este standardul ICF),
- • au o experiență practică de coaching de minim 2 ani pentru cei care prezintă cursul,
- • au o experiență practică de coaching de minim 4 ani pentru cei care concep cursul și evaluează rezultatele absolvenților.
Aceste informații sunt importante atât pentru cei care vor să fie clienți de coaching, cât și pentru cei care vor să devină coachi, pentru că le permit să facă diferența dintre cei care (încă) se auto-proclamă coachi sau formatori, și cei care chiar au competențele necesare practicării coachingului sau formării de noi coachi profesioniști.
În plus, chiar și pe plan european și internațional profesia nu este nereglementată, ci auto-reglementată prin intermediul asociațiilor de profil. Rolul ICF, IAC, EMCC, ICI, ARC a fost, de la bun început, să asigure calitatea serviciilor de coaching oferite de membrii lor, prin certificarea unui nivel minim de competență obținut prin studii și practică. În plus, prin intermediul Codului de Etică și Deontologie Profesională aceste asociații
- • definesc o serie de reguli referitoare la aspectele morale ale relației dintre coachi și clienții lor,
- • oferă cadrul pentru rezolvarea unor dispute între clienți și coachi.
Iată câteva dintre întrebările pe care asociațiile internaționale le sugerează clienților, pentru a putea evalua competențele ofertanților de servicii de coaching:
- • Unde te-ai format în coaching și ce experiență profesională ai?
- • Cine te-a acreditat în calitate de coach? Pe baza căror criterii?
- • La ce asociații profesionale te-ai afiliat? Cine și când le-a format?
- • Ai aderat la un cod de conduită profesională? Unde poate fi consultat?
- • Cui mă pot adresa pentru a soluționa eventualele nemulțumiri legate de activitatea ta?
Concluzie: Folosind confuzia dintre auto-reglementare și nereglementare, mulți au crezut că dacă au învățat dintr-o carte 15-20 întrebări „puternice” se pot proclama coachi. Acest lucru nu mai este posibil în România, fiindcă există criterii foarte clare referitoare la coachii profesioniști. Iar cei care le încalcă pot fi semnalați OPC, asemeni celor ce pun eticheta de „produs tradițional” pe mezelurile industriale.
