Empatia și capacitatea de detectare și interpretare corectă a reacțiilor emoționale ale altor persoane reprezintă cea mai spectaculoasă competență de inteligență emoțională (IE).
Aceste abilități stau la baza impactului major pe care îl putem avea asupra celor din jur: clienți, prieteni, subalterni sau persoane iubite.
Îi putem înțelege și influența mai bine pe ceilalți atunci când putem trece dincolo de aparențe, dincolo de cuvinte, dincolo de măști.
Exact cum autocunoașterea stă la baza capacității de autocontrol a reacțiilor emoționale, la fel și citirea și interpretarea corectă a manifestărilor altor persoane stă la baza capacității de influențare a comportamentului acestora.
Astfel de abilități sunt extrem de utile în toate situațiile ce implică autoritate, influență, convingere:
- • vânzări,
- • management,
- • coaching,
- • educație,
- • prietenie,
- • viață de familie.
Datorită lor, impactul nostru asupra reacțiilor și deciziilor celor din jur sporește semnificativ, fiindu-ne mult mai ușor să gestionăm situațiile în conformitate cu obiectivele și interesele noastre.
Este ca și cum am juca cărți și am avea posiblitatea nu doar să tragem cu ochiul la cărțile adversarilor, ci chiar să influențăm ordinea în care le pun în joc.
Test de auto-evaluare
Pentru a vă estima calitățile în această privință, evaluați cu DA sau NU în ce măsură vi se potrivesc următoarele afirmații:
- Rareori mi se întâmplă să mă mire reacțiile emoționale ale celor din jurul meu.
- Nu trebuie ca cealaltă persoană să-mi spună ce părere are despre o propunere pe care i-am făcut-o, deoarece îmi dau seama doar pe baza schimbărilor ce apar la nivelul feței, privirii sau gesturilor sale.
- Rareori le solicit explicații suplimentare celor din jur, deoarece înțeleg extrem de ușor cum se simt și care sunt motivele lor profunde.
- Colegii și prietenii mă apreciază pentru faptul că le este foarte ușor să-mi împărtășească problemele pe care le au, deoarece se simt înțeleși și susținuți de mine.
- Adesea este nevoie doar de o privire ca să îmi dau seama în ce fel aș putea ajuta pe cineva.
- Îmi place să descopăr ce se ascunde în mintea și sufletul altor persoane, așa că îi observ atent pe ceilalți.
- Chiar dacă am puncte de vedere diferite, cel mai adesea înțeleg și accept reacțiile celor din jur.
- Rareori mi s-a reproșat faptul că m-aș concentra excesiv asupra problemelor cu care mă confrunt, uitând de cei din jurul meu.
- Chiar dacă intru pentru prima oară în contact cu un grup de persoane, îmi ete ușor să identific cine este liderul și care sunt celelalte roluri.
- Atunci când am de rezolvat o problemă, identific rapid persoana care m-ar putea pune în legătură cu decidentul și știu exact cum să-i prezint situația astfel încât să obțin sprijinul său.
- Îmi este ușor să înțeleg care sunt forțele emoționale ce influențează reacțiile clienților, colegilor sau prietenilor mei.
- Rareori mi se întâmplă să fiu plimbat/ă de la o persoană la alta până când îmi rezolv o problemă.
Primele patru afirmații descriu competența socială, ce se bazează pe buna cunoaștere a limbajului corporal și abilități de ascultare activă.
Următoarele patru afirmații evaluează nivelul de empatie, adică de preluare și interpretare corectă a stărilor emoționale ale celor din jur.
În fine, ultimele patru afirmații evaluează conștiența politică, ce ne permite detectarea și valorificarea dinamicii profunde a relațiilor ce se stabilesc între oameni.
Cu cât scorul obținut este mai aproape de 12 (socotind un punct pentru fiecare DA), cu atât aveți o capacitate mai mare de utilizare a inteligenței emoționale în cadrul comunicării și cooperării cu ceilalți.
Scoruri mai mici de 8 pot să vă indice nevoia urgentă de a vă dezvolta aceste competențe, de exemplu prin participarea la programul Smart Emotions®.
Comunicarea non-verbală a emoțiilor
Ori de câte ori comunicăm cu cineva, pe lângă toate informațiile pe care le recepționăm prin intermedul cuvintelor, recepționăm și detalii referitoare la mimica, gesturile și intonațiile sale. Acestea vin să întărească ori să contrazică cele spuse, în acest din urmă caz reprezentând un semnal de alarmă ce ne face să avem tot mai puțină încredere în cuvintele rostite.
Reacția apare la nivelul sistemului limbic, formațiunea din creier ce este responsabilă de reacțiile noastre emoționale. Din păcate, aceasta nu are capacitatea de a ne oferi informații detaliate, ci doar senzația că „ceva nu este în regulă”.
Prin educarea adecvată a ochilor și urechilor, putem să obținem mult mai multe informații, bazate pe observarea și interpretarea corectă a semnalelor non-verbale și a celor para-verbale |(transmise de voce).
Mergând mult dincolo de banalitățile și simplificările prezentate de obicei în cărțile și trainingurile de limbaj corporal, workshopul Smart Emotions® organizat de Competent Consulting prezintă un sistem simplu și eficient, verificat în diferite culturi, de citire a exprimării emoțiilor.
La sfârșitul primei zile de training, participanții nu doar vor identifica emoțiile de bază, ci vor avea și abilitatea de a evalua proporția în care acestea participă în exprimarea unei reacții complexe.
Amintiți-vă de ultima dispută pe care ați avut-o cu cineva. Nu doar v-au iritat spusele sau faptele celeilalte persoane, dar poate că v-au și dezgustat, întristat, speriat ori amuzat, în proporții și momente diferite.
Tocmai de aceea aveți nevoie de un instrument fin, bine calibrat, care să vă permită identificarea corectă a tuturor acestor emoții complexe.
Un al doilea element ce poate fi educat este empatia, ce reprezintă capacitatea de a prelua stările emoționale ale altor persoane.
Pentru a ne apăra de contaminarea cu emoțiile celor din jur, de obicei menținem acest canal informațional închis sau cât mai limitat. Doar atunci când ne identificăm cu personajul dintr-un film sau se întâmplă ceva cu o persoană care ne este foarte dragă mai lăsăm empatia să ne dea o idee despre ce simte altcineva.
Dar procedând astfel, renunțăm la o sursă de informațiii extrem de importante, ce ne pot da o idee asupra motivațiilor celorlaltor persoane.
De câte ori vi s-a întâmplat ca, la sfârșitul unei dispute, sau chiar la câteva zile după aceea, persoana cu care v-ați certat să vă explice motivele reacțiilor sale, iar dvs. să exclamați: „De-aș fi știut de la bun început, sigur n-am fi ajuns aici!”?
Este situația clasică în care ignorăm informațiile venite pe cale empatică, ce ne permit să ne punem în locul celeilalte persoane și să-i înțelegem așteptările, valorile, aspirațiile.
Acestea nu sunt exprimate nici prin cuvinte, nici prin limbaj corporal, astfel încât ne sunt accesibile doar în măsura în care ne utilizăm în mod adecvat empatia.
Avem nevoie de educarea capacității de a „citi” dincolo de cuvinte și exprimări corporale, deslușind motivațiile profunde ale interlocutorilor.
Astfel, deschidem canalele de comunicare și ne sporim șansele de a avea relații bune și constructive cu ceilalți, atât în viața personală, cât și în cea profesională.