Fantomele banilor ascunse sub avocado

avocado-healthy-toasts-on-romanian-leu-Envato

Membrii generației Millennials, aflată între trecutul analogic și viitorul digital, sunt adesea deseori porecliți „fulgii de nea” (fiindcă sunt emoționali și se simt jigniți repede), „magicienii tehnologiei” și, da, „entuziaștii pâinii prăjite cu avocado”. Dar, în spatele acestor etichete, se ascunde o maree de traume financiare, în mare parte nevăzute și nesoluționate.

Așa cum, când eram mici, ne speriam unii pe alții pretinzând că sub pat se ascunde o fantomă, la fel și sub deciziile de lifestyle ale Milennialilor se ascund fantomele traumelor financiare prin care a trecut generația lor. Hai să identificăm câteva dintre ele și să descoperim cum le putem veni de hac!

 

Fantomele recesiunilor trecute

Dacă te-ai născut între 1978 și 2000, fă o excursie pe culoarul memoriei până în anii 2008-2009. Atunci, economia mondială se clătina periculos, amenințând să se prăbușească. Iar pentru mulți membrii ai acestei generații a fost un fel de end of rave, cu mahmureala și gustul amar incluse.

Având abilități tehnice și IT mult peste cele ale generației anterioare, de cum au terminat liceul milenialii au fost vânați de marile companii și angajați pe salarii adesea mai mari decât cele ale părinților lor. Pașaportul european i-a transformat în cetățeni universali, având acces în aproape orice colț al planetei. Iar sursele de plăcere și încântare păreau nelimitate, de la alimentele exotice, bio și vegan, până la căștile de realitate virtuală și simulatoarele de orice.

Criza financiară globală i-a marcat profund pe mileniali, care abia începeau să navigheze prin labirintul vieții de adult. Era ca și cum de-abia ai luat câteva lecții de înot, iar apoi să fi aruncat într-o mare agitată. Tăierile de salarii, renunțarea la serviciile freelancerilor și colaboratorilor externi, creșterea bruscă a dobânzilor și prăbușirea valorii imobilelor și acțiunilor, i-a luat pe nepregătite, lipsiți de rezerve financiare și expuși datorită leasingurilor și creditelor ipotecare pe care fuseseră îndemnați să le acceseze.

Foarte elocventă este povestea lui Vlad. În 2008, Vlad era un absolvent de facultate cu ochii strălucitori, plin de vise și ambiție. Dar, odată cu recesiunea, visele sale s-au prăbușit ca un castel de cărți de joc. În ciuda faptului că deținea o diplomă și un portofoliu de proiecte de succes, Vlad s-a trezit fără loc de muncă, dependent financiar de părinții săi și confruntându-se cu o piață a muncii volatilă. Prietena lui a plecat în Bali și nu s-a mai întors, iar el a trebui să returneze mașina luată în leasing de care era extrem de mândru. Părinții i-au găsit un post la o instituție de stat, de unde și-a dat demisia după trei luni, căci a intrat în conflict cu aproape toți colegii mai vârstnici. A avut zile în care s-a mulțumit cu un avocado, un ayran bio și două felii de toast, căci pentru atât îi ajungeau banii dați de părinți.

Acum, Vlad este un antreprenor de succes, fiind unul dintre pionierii e-commerce din România. Dar în lucrul cu mine și-a dat seama că fantomele recesiunii încă persistă, șoptindu-i în urechi un scenariu sinistru despre bani:

Siguranța financiară este asemeni unui unicorn. Uneori o zărești, dar nu o atingi niciodată!

Lucrăm la îmblânzirea unicornului lui Vlad, astfel încât să-l elibereze de fantoma crizei din 2009.

 

Mirajul de a deține o casă

Cumpărarea unei locuințe, asociată și cu o căsătorie fericită (faimoasa „casă de piatră”!), pare un miraj pentru mulți mileniali. Potrivit datelor EuroStat, milenialii sunt în urma generației baby boomers și a generației X în ceea ce privește deținerea unei locuințe.

Factori precum prețurile în creștere ale locuințelor și stagnarea salariilor joacă un rol negativ în această poveste. La fel și faptul că între 2010 și 2021 prețul unei locuințe a crescut cu 23%, iar al unei chirii cu 28%, deci relativ similar, locuirea cu chirie având și avantajul unei mai mari mobilități. La asta se adaugă amânarea tot mai mult a căsătoriei, vârsta medie fiind de 28,3 ani la femei și 31,6 ani la bărbați, cu aproape 5 ani mai mult decât în anul 2000.

Să-ți spun povestea Irinei. Irina este o milenială harnică și hotărâtă, care visează să aibă propria casă. Și-a făcut calculele și a constat că rata la bancă poate fi similară cu chiria pe care o plătește acum. Iar părinții și bunica o îndeamnă continuu să se așeze la casa ei, ca „să fie în rând cu toți oamenii”.

De aproape 10 ani depune lunar bani într-un cont de economii pentru locuințe, primind suplimente anuale atât de la Stat, cât și de la bancă. Așa că se poate baza pe un avans consistent și are un istoric bun la bancă.

Cu toate acestea, de fiecare dată când verifică prețurile imobilelor din București, visul ei pare să se îndepărteze tot mai mult, ca o barcă de hârtie prinsă de o rafală de vânt.

Este freelancer și lucrează pe bază de proiecte care îi consumă tot timpul și energia (chiar dacă și-o susține, desigur, cu avocado și fresh de portocale și rodii!). 

Iar ideea de a forma un cuplu stabil, pentru a împărți povara ratelor ipotecare, nu îi surâde. Are la activ patru despărțiri urâte, care o fac să fie extrem de reticentă față de o asemenea soluție.

Scenariul ei despre bani, gravat de ani de economii și renunțări, îi șoptește:

O casă a mea este un vis imposibil.

Pentru mine, IMPOSSIBLE se scrie I’M POSSIBLE, așa că o sprijin pe Irina să descopere cum poate trece de această barieră mentală, sporindu-și nivelul veniturilor fără să se epuizeze. 

 

Sindromul „Ținem pasul cu familia Jones”

În era Instagram și TikTok, milenialii se confruntă adesea cu sindromul „Keeping Up with the Joneses” (sunt convins că ai văzut filmul!). Presiunea de a se alinia la stilul de viață al prietenilor și influencerilor – vacanțele luxoase, cele mai noi gadgeturi tehnologice, outfiturile de designer – poate duce ușor la sentimente de inadecvare și falsă lipsă de valoare personală.

Iar aici capcana fantomei este construită chiar de mileniali: fiind extrem de empatici, neuronii lor oglindă tind să preia modelele pe care le văd în jur (și în gadgeturi) și creează o presiune interioară căreia cu greu îi pot face față.

Îți fac cunoștință cu Mia, o milenială prinsă în acest cerc vicios. În ciuda faptului că câștigă un salariu decent de la multinaționala la care lucrează, Mia ajunge să frămână fără bani, încercând să imite stilul de viață prezentat de colegii ei pe rețelele de socializare. Este ca un hamster pe o roată, alergând până la epuizare, dar fără a ajunge cu adevărat nicăieri.

Scenariul ei despre bani urlă:

Oricât de mult mă străduiesc, nu voi avea niciodată suficient.

În cazul ei lucrăm cu totul altfel decât cu Irina. Nu să câștige mai mult este adevărata ei provocare, ci să-și aleagă mai bine modelele pe care le urmărește pe FB și Insta!

 

Gonirea fantomelor de sub avocado

Totuși, cum pot milenialii să abordeze aceste traume legate de bani și să-și reinventeze povestea financiară?

În primul rând, recunoașterea acestor traume este esențială. Milenialii pot să exploreze în profunzime în scenariile lor legate de bani, ca într-un joc video, și să înțeleagă modul în care acestea le influențează comportamentele financiare.

Apoi, ei pot să acceseze resurse de educație și sprijin financiar. În această eră digitală, resursele sunt la îndemâna lor. De la bloguri și podcasturi de finanțe personale la cursuri online și webinarii, milenialii se pot echipa ușor cu cunoștințele necesare pentru a-și învinge temerile financiare.

În fine, definirea unor obiective financiare clare, bazate pe propriile valori (Value-Based Budgeting), le poate ghida deciziile financiare și îi poate ajuta să recâștige controlul asupra vieții lor financiare.

 

Call To Action

Milenialilor, este momentul să vă confruntați cu traumele legate de bani!

Obstacolele economice pe care le-ați întâmpinat nu vă definesc destinul financiar.

Scenariul vostru legat de bani ar putea fi plin de teamă și incertitudine, dar nu uitați, voi sunteți autorii. Aveți puterea de a-l rescrie.

Începeți prin a vă recunoaște trecutul și impactul acestuia asupra prezentului. Explorați-vă amintirile și scoateți la iveală experiențele care v-au modelat relația cu banii. Acceptați-le, înțelegeți-le și apoi, lăsați-le să plece. Ele fac parte din trecutul vostru, dar nu trebuie să vă dicteze viitorul.

Acumulați cunoștințe. Lumea finanțelor poate părea o limbă străină, dar este una pe care o puteți învăța. Petreceți timp pentru a înțelege finanțele personale, gestionarea banilor și strategiile de investiții. Pe măsură ce cunoștințele voastre financiare cresc, la fel va crește și încrederea în voi. Veți începe să vedeți banii nu ca pe un monstru înfricoșător de sub pat, ci ca pe un instrument pe care îl puteți mânui pentru a vă construi un viitor sigur.

Stabiliți obiective financiare care să vă reprezinte cu adevărat. Poate că este vorba de economisirea pentru plata unui avans pentru o casă, crearea unui fond de urgență sau reducerea sindromului „Keeping Up with The Joneses”. Având obiective clare și realizabile, vă puteți transforma relația cu banii, de la una de teamă la una de control.

Rețineți:

vindecarea de trauma banilor nu este un sprint, este un maraton.

Este nevoie de timp, răbdare și efort constant. Sărbătoriți fiecare piatră de hotar pe care o atingeți, indiferent cât de mică este. Fiecare scenariu negativ al banilor pe care îl rescrieți, fiecare leu pe care îl economisiți și fiecare decizie financiară inteligentă pe care o luați este o victorie împotriva fantomelor de sub avocado.

Millennials, generația voastră a navigat printr-o mare de provocări financiare unice. Fantomele recesiunilor trecute, visul evaziv de a deține o locuință și presiunea neîncetată de a „ține pasul cu familia Jones” au lăsat traume financiare adânc înrădăcinate în inconștientul colectiv al generației voastre. Dar nu uitați, nu sunteți singuri în această călătorie! Cu conștientizare, cunoștințe și instrumentele potrivite, curaj și determinare puteți înfrunta aceste traume și puteți trasa un curs spre bunăstarea financiară.

Iar curajul înseamnă asumarea vulnerabilității și confruntarea cu realitatea.

Așadar, luați pixul și începeți să vă rescrieți scenariul banilor. Întoarceți pagina trecutului și începeți un nou capitol. Un capitol în care banii nu sunt o sursă de teamă și anxietate, ci un instrument de creștere și stabilitate. Viitorul vostru financiar este în mâinile voastre și este timpul să îl modelați într-o poveste de reziliență, succes și prosperitate.

Este momentul să scăpați de fantomele trecutului și să vă revendicați puterea financiară.

Eliberați-vă potențialul și haideți să toastăm pentru asta – cu sau fără avocado! Prin suișuri și coborâșuri, succese și eșecuri, țineți minte acest lucru: sunteți eroii poveștii voastre financiare și stă în puterea voastră să vă asigurați că are un final fericit.

Leave A Comment

Nu ai niciun produs în coș.

0
    0
    Coșul tău
    Coșul este golRevenire la magazin